Arhiva categoriei '1'

08
Feb
10

ieurovizion

Ştiu că sunt defazat total cu treaba asta, dar la momentul respectiv eram mult prea scârbit ca să mai pot scoate un sunet, prea timorat de prostia din jur ca să mai pot reacţiona cerebral, simţeam doar o nevoie acută deun AK indicativ.. 47.

M-am liniştit, m-am împăcat a nuştiu câta oară cu ideea şi gândul că trăiesc în rromanica şi că deja orice apare de la o zi la alta este absolut firesc şi normal, datorită moştenirii nobile a poporului astuia; călcat de-a lungul timpului  de la năvălitori barbari şi lipsiţi de orice urmă de civilizaţie şi cultură, până la ocupatori de viţă nobilă şi hram albastru pur.

Nu puteam lua nimic bun de la romani, de la Habsburgi sau chiar nemţii cu disciplina lor.. NU. Românul a luat mârlănia, lenea, îngălarea, fofileala şi multe alte “bunătăţiuri” din acestea..

Eh.. să nu o mai lălăim, ideea era simplă.. maneliştii nu se mai sfiesc de mult a se ascunde, mai ales de când televiziunile în foame de bani, percep taxe diferite în funcţie de apariţii la emisiuni, ştiri.. etc, motiv pentru care eu unul nu mai deschid televizorul decât pentru curse moto şi uneori ceva fotbal (dar nu prea mult.. tot de scârbă). O românie împuţită şi mult prea curvă.
Dacă măcar acum ceva sute de ani ne preacurveam prin Europa, când cu unii, când cu alţii pentru a surpavieţui, astăzi ne târfim gratis. Pentru plăcerile lumeşti. Banul în speţă ca şi target fix.

Aşadar, punând punctul pe “j”..

Unul dintre candidaţii din r(r)omanica la preselecţia Eurovision: Florin.. Salam mânca-ţi-aş.

Săracul de el.. nu a reuşit să cumpere decât o emisiune la pro tv, nu toată masa juriului.
Un om de o incontestabilă valoare artistică şi culturală, de o prestanţă imaculată dobândită în timp datorită evenimentelor culturale de nivel înalt la care “mănâncă şi gura lui o pâine”, un om care se autocaracterizează ca şi “educat”.. şi care într-un moment de maximă expansiune emoţională clachează săracul în a colncluziona academic: “Naşpa, nasol”.

E persecutat săracul de el, are lumea boală pe ţîganii educaţi, ca el.. cu milioane de fani, care din păcate există. O ţară de manelişti ..

Închei cu o candidată ajunsă până ţn finala preselecţiei in Norvegia..

vaaai morţii noştrii, ca să mă exprim în ton cu naţionalităţile minoritar majoritare ce coexistă şi contribuie la bunăstarea naţională prin muncă cinstită,asiduă, deopotrivă şi la purtarea unei relcame demnă de respect in lume.. cu precădere Spania, Italia, Franţa.. Jermania..

22
Oct
09

9.7 RICHTER – ON AIR -CityFM tonight

Diseara, in jurul orelor 24.00, trecut de fix, incepe METAL ARENA la CityFM.

Se paote receptiona pe 106,2 in bucuresti sau on-line

Ieri seara am fost la ei in studio si am inregistrat emisiunea. A fost fun, si oamenii de acolo foarte inimosi, cu atat mai inimosi ne-am dat seama ca sunt in momentul in care am aflat ca fac treaba asta din.. voluntariat.
Asta este inca nivelul si din pacate nu se paote mai mult, in tara manelelor nu poti castiga bani din metal.
Una peste alta ne-au intrebat cam de toate ce se intreaba pe la radio, nimic special, speram sa fie ceva auditori pe felie, speram sa ajungem la urechile cat mai multori ‘metalisti’.

Multumim pe aceasta cale lu Tzugu si Matei.




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.