hai cu violu’

Oroarea oricărei femei, coşmarul suprem, explozia frustrării unui retard, refularea unei minţi bolnave, expresia unei curate mizerii, una dintre gangrenele sociale de secole, hipotermia neuronala.. VIOLUL.

Promit că rândurile de mai sus au pus dop (de plută) cufurelii verbale vis a vis de acest teribil subiect.

Nu se putea altfel decât o femeie sa poată a încerca a orpi manifestările de acest gen. Pot nuanţa oribil împotriva bărbaţilor (din acelaşi domeniu de activitate profesională cu doamna doftor) care nu au reuşit până acum să găsească o soluţie, dar.. mă abţin.

Eh, tanti asta, a inventat.. [dragi masculi.. strângeţi picioarele puternic in X acum va rog] prezervativul cu DINŢI. ..pf.. mă doare numai când pronunţ..

Un medic sud-african a inventat un prezervativ special conceput pentru femei, care il ataca pe potentialul violator cu dintii cu care este prevazut, acesta neputand sa si-l indeparteze decat daca merge la spital.

Rape-aXe se fixeaza la fel ca si un tampon intern, cu dintii in interior. In cazul in care o femeie este atacata, prezervativul isi va infige dintii in organul sexual al atacatorului, acesta neputand scapa din stransoare. Daca va incerca sa si-l scoata, nu va face decat sa inrautateasca situatia, explica inventatoarea, dr. Sonnet Ehlers, citata de CNN.

Atacatorul nu va putea merge, nu va putea urina, fiind obligat ca in cele din urma sa ajunga la spital. Daca lucrurile vor evolua in directia dorita de inventatoarea prezervativului, care si-a vandut casa si masina pentru acest proiect, atunci la spital va fi prezent si un ofiter de politie, ceea ce va insemna ca barbatii se vor gandi de doua ori inainte de a incerca sa violeze o femeie.

Distribuite gratuit la Cupa Mondiala

Astfel de prezervative, in numar de 30.000, au fost distribuite gratuit in Africa de Sud, cu ocazia Cupei Mondiale, urmand ca dupa acest eveniment sa se vanda cu 2 dolari bucata.

Dr. Sonnet Ehlers recunoaste ca ideea unui astfel de prezervativ nu-i apartine si ca in urma cu 20 de ani, in spitalul in care lucra a intrat o tanara mai mult moarta decat vie, victima unui viol, care ar fi exclamat atunci: “Daca as fi avut dinti acolo jos…”. Medicul s-a jurat atunci ca va incerca sa o ajute, iar momentul razbunarii a venit.

Criticii acestui dispozitiv spun ca, in realitate, acesta nu va face decat sa transforme femeile in victimele propiilor vulnerabilitati. In plus, spun ei, femeile ar putea cadea prada si mai multor violente.

Dr. Sonnet Ehlers sustine insa ca prezervativul poate fi purtat atunci cand o femeie este obligata sa mearga intr-o zona periculoasa sau cand are o intalnire cu cineva pe care nu il cunoaste.

In plus, sustine ea, prezervativul este sigur pentru ambele parti, neranind femeia si nici barbatul. In realizarea lui a tinut cont de parerea ginecologilor, a psihologilor si a altor specialisti.

Acum stau.. chircit.. şi mă întreb.. cum reuşeşte ea să introduca ‘capcana morţii’ fara a o altera, sau fără a se răni singură. Probabil că există o unealtă specială, ceva gen.. breech loader, acele bârnele umflate in capat folosite pe vremea lui Napoleon la încărcarea tunurilor cu explozibil, mi-o imaginez parcă pe respectiva cum îndeasă cu dracia aia.. dispozitivul ‘pe poziţie’.

Apoi mă pot duce cu gândul că va fi un trend.. în rândul adolescentelor glumeţe şi pentru care la ora actuala sexul este precum şotronul pe vremea mea, când or prinde boală pe vr’un muşteriu.. să il execute în stil ‘mare’ (sau mă rog fiecare cu ce are acolo între picioare).

Prin metoda eliminării riscurilor, vilatorii porniţi pe fapte vor fi mai nou înzestraţi cu ştăngi anti prezervativ Pirahna, pac.. baga ştanga in vagin, îl ‘agaţă’ pe duşman, şi distracţia continuă.

Pentru violatorul prins ‘nepregătit’, sau pentru violatorul.. de ocazie.. neprofesionist, mai este însă o soluţie, mama natură oferindu-i spre alternativă .. încă o gaura.. unde nu mai pui că se află în imediata vecinătate a .. locului straşnic păzit.. ANUSUL.

Aşadar, violul anal va căpăta amploare, liceencele dornice de vendete vor face ravagii iar doftoresa va deveni bogată. Tot ea, va inventa peste ceva ani, antidotul, probabil, prezervativul pentru EI.. suflat cu titanium, sau inox pentru cei mai săraci la buzunar.

Iata-vă-s şi minunăţia

Nu mai avem actori

Am lansat Epicenter (descarcă tot E.P. ul de aici) şi avem primul review. Încurajator, dar aştept şi alte păreri.
Sunt entuziasmat pentru că mâine vom avea prima repeteală în formula completă. Sunt mânat de un entuziasm care sper ca în final sa aibe un suport stabil şi solid. Îmi năvălesc sumedenie de rifuri in cap, reportofonul din telefonul mobil este o minune a tehnicii pe care o folosesc din plin.

Lucrul pentru noul site 9.7 Richter mi-a mâncat tot timpul în ultima vreme şi abia aştept să scap.

În altă ordine de idei.. s-a prăpădit şi Jean Constantin. Un oftat apăsator şi mă resemnez iar la gândul că nu va mai ramăne nici unul dintre ei.. cei cu adevărat spirit actoricesc, talent şi o flacără interioară ce lumina totul împrejur.
Din spate vin puternic.. adela popescu & co. .. vin tare prin tabloide, vin tare la talk-show uri unde .. nu spun nimic, unde emit opinii şi păreri, dar nu fac decât să expună un gol interior total faţă de meseria ce se laudă că o profesează. Actoria.. nu este o meserie dragilor.. sunteţi departe de a înţelege asta. Sunteţi nişte .. seci, goi, lipsiti de substanţă, lisiti de har.

Mood: none

S-a materializat inca un vis, AC /DC in fata ochilor, s-a materializat inca un cosmar, un alt mare greu al muzicii rock si-a incheiat treburile pe lumea aceasta, Ronni james DIO.

Concertul a fost mediocru, multi romani au fost entuziasmati din prisma faptului ca AC / DC au un anumit calibru si cu greu au fost adusi aici, dupa atata vreme. Pe mine nu m-au dat pe spate si va jur ca imi place AC /DC extrem de mult, chiar daca nu mai ascult de ceva vreme hiturile lor alltime de care m-am acrit.
Imi doream sa ii aud live cantandu-le, pentru ca e altceva.

Au fost reci, iar show-ul slabut, au cantat 2 ore, bine ca nu am dat banii pe bilet. Am avut noroc pe o.. combinatie, termen tipic romanesc, la fel de romanesc precum sintagma ‘am facut rost’.

Lu’ bebi i-a cam inghetat codita la un moment dat, unde pana sa plecam voia sa isi puna fusta, a multumit apoi cerului ca i-am zis sa ia pantalonii.

Asteptam Sonisphere si Ozzy la Bucuresti, Kamelot la Sibiu, Iron Maiden la Cluj si ce s-o mai anunta anul acesta, deja imi vine sa ma iau cu mainile de cap de nervi, s-au gasit sa ii aduca pe vremea asta de rastriste, probabil is mai ieftini.

Cum.. nu ai camasa roz inca?

Băi prietene.. e veche moda asta. Dar au trecut dracului mai bine de doi ani şi pare-se că lumea a luat-o de bună până la capăt, se consideră deja un must have pentru o ţinuta office.

Pentru mine este de neînţeles răsturnarea de situaţii. Păi sa fi ieşit din casă acum ceva ani, tu ca bărbat, îmbrăcat în cămaşă roz.. frăţică.. erai damnat pentru ziua aia. Erai vocea lumii gay, propagandistul curiştilor, erai propovătuitorul ce urma să intre în anal..e.

Mi se pare culmea scârbei ca un bărbat care doreşte să impună respect prin imaginea ce o afişează, să poarte cămaşă roz. Este.. libidinos, eşti un gaylord. Îmi vne să vomit când îi văd p’ăştia.

Virilitatea întruchipată prin.. roz.
Da, virilitatea trebuie sa aibe ca finalitate un.. roz, dar în nici un caz nu mă refer la cămaşă, sau la acelaşi sex cu al purtătorului.

pentru retarzii care iau virusi pe messenger

Ieri, luni, am tras speranţe că oamenii încă se refac dupa 1 mai şi beţiile aferente. Lucru demonstrat şi de traficul bucureştean, lumea nu prea se inghesuia la munci.

Bucuria mi-a durat fix o oră cand.. au început să urle telefoanele cu ‘am un virus pe mess, si dau tuturor.. ce fac?’ TE ÎMPUŞTI ÎN MORŢII MĂ-TII  asta faci.

După atâţia ani de zile de messenger, după atâta vâlvă cu viruşii care se împraştie de la cunoscuţi chipurile, şi poze de facut click pe ele unde nu e nimeni atent la cum se cheamă link ul.. încă mai există oameni care dau curs prostiilor ăstora. SUNTEŢI NIŞTE RETARZI. Meritaţi să vi se fută toate datele si meritaţi sa vă plângeţi de milă pentru că sunteţi atât de proşti.

Deveniti nişte AMERICANI. O să ajungeţi in 5 ani să citiţi în manuale de utilizare că tăviţa de CD ROM NU ESTE suport pentru cafea.

Soluţia pentru a scăpa de virusul de zahoo messenger este

ctrl+alt+del
închideţi procesul denumit infocard.exe

apoi ştergeţi fişierele
C:\Windows\mds.sys
C:\Windows\mdt.sys
C:\Windows\winbrd.jpg
C:\Windows\infocard.exe

Dacă nu le găsiţi, folosiţi search-ul de windows şi bifaţi in folder options să puteţi vedea fişierele ascunse şi fişierele de sistem.

Mozart Rocks

Ne-am luat frumos de mânuţă, eu şi Laura, şi ne-am aşternut la drum de seară, până la Sala Palatului – mulţam mult Adi Tănase şi Ioana, stiu ei de ce.

Trecând la subiect, căci de mult nu am mai abordat vr-unul, Mozart Rocks debutează cu o greşală de ortografie.. ‘rocks’  este greşit scris, ţinând cont de pronunţia organizatorului.. este vorba de fapt despre Roxana.. ROX.. deci.. Mozart ROX.. vorba lui Ştefan Mihăilescu Brăila: ‘Monseur scriim, monseur zişim!’

Lăsând nimicniciile astea deoparte, nu înainte de a ne mustăci un pic, trecem la .. muzică.
Ideea de symphonic rock de România se identifică de ceva ani (din 2006) cu numele de Mozart Rocks. Adunând mai multi artişti de pe meleagurile mioritice care se folosesc de instrumentele Satanei pentru a produce sunete, vezi chitara electrică cu distors, acest proiect a luat amploare, crescând ca nivel şi amplitudine, cu fiecare ediţie.

S-au interpretat hituri ce au staţionat number one in billboard luni intregi pe la jumatatea anilor.. 1700, 1800, compozitori ca Mozart (cel mare, nu cel mic (c)a.k.a Marius Moga), Bach, Brahms, Rossini – na frază la ‘zi’.. de eMTiVi.

Călin Grigoriu, Ceyar Popescu, Remus Carteleanu, George Patranoiu (ediţiile anterioare), Florin Demea, Horea Crişovan sunt cei mai importanţi de menţionat la capitolul chitare.

Simbioza rock + simfonic a însemnat şi Filarmonica George Enescu, care a fost condusă de Tiberiu Soare, o reprezentaţie ‘pro bono’ venită în completarea caracterului caritabil al acestei manifestări.

Ca un simplu spectator, iubitor de muzică, pot pune că evenimentul a fost un succes, un spectacol balansat al cărui debut, Nunta lui Figaro, a avut efectul scontat. Compoziţii allegro, coveruri interpretate  şi adaptate foarte bine, voci feminine de o incontestabilă valoare (la capitolul acesta România nu a stat niciodata prost), o surpriză de final binevenită, Ioan Gyuri Pascu.

Elena Vasile alături de unul dintre invitaţii speciali ai serii, Trond Hotler, au interpretat un Sleeping Sun care mi-a zbârlit pielea pe spate, genial.

High Hopes, interpretată vocal de către Dan Helciug, m-a lăsat uşor dezamăgit, repet.. uşor. Helciug nu e pentru aşa ceva.

Kashmir însă, un alt moment de genială expansiune a creaţiei şi a interpretării. Călin Grigoriu fiind şi compozitorul parţilor pentru orchestră, nu numai chitaristul în glorie.
Vocea Nadinei (nu vă gândiţi la temrinata aia mulatră, nu despre ea este vorba) a fost demenţială, readaptarea piesei fiind realmente de geniu.

Carl Orff – Carmina Burana.. o reprezentaţie de care cei avizaţi erau în cunoştinţă de cauza din pricina celor de la Therion. Corul prezent in loje, filarmonica George Enescu pe scena, Cezar Popescu (sper să nu mă înşel) la chitară, au ridicat sala în picioare.

Dacă aş vorbi din postura de muzician, aş putea ridica la fileu câteva aspecte.

În primul rând aş dori să menţionez din capul locului că oamenii ăştia au depus o muncă titanică, cine nu ştie despre ce este vorba, cu greu poate realiza ce înseamnă pregătirea acestui spectacol, strict din punct de vedere muzical. Toată stima, respectul, admiraţia şi alte epitete din aceeiaşi clasă… NU SUNT IRONIC, jur.

Pot observa că ne lipseste încă.. fineţea. Cu excepţia lui Călin Grigoriu şi a lui Cezar Popescu, toţi ceilalţi m-au zgâriat pe urechi la capitolul sunet, tip de efecte alese.
Nu pot trece cu vederea nici faptul ca la români Ibanez este un fel de Mecca al chitarelor. Nu contest calitatea brandului, dar parca totuşi, mai există în lumea asta şi alte marci, care se pretează mai abitir genului symphonic rock – vezi Stratocasterul folosit de Călin Grigoriu.

Tot de fineţe se leagă şi execuţia tehnică a anumitor părţi. Johannes Brahms cu Rapsodia Ungară, sinfonia a V-a fiind doar unul dintre exemple. Ne-a oferit pe o parte miere (orchestra) iar pe de alta parte.. lame de ras, folosite cu stângăcie, la pasajele adagio. Repet.. doar UNUL dintre exemple.

Aşa zisele ‘gherle’ sau.. greşeli de execuţie nu le iau în calcul. Pe mine unul mă binedispune câte o astfel de drăcie, ne arată că acolo sunt oameni, nu maşinării, iar factorul uman a reprezentat mereu culoarea. Culoarea unei interpretări este însăşi greşala, evident cu un caracter izolat, nu ca regulă.

Un moment important al spectacolului: apariţia pe scenă a lui Trond Hotler, chitaristul norvegian fondator al trupei Wig Wam.
Tipul ne-a arătat că încă mai avem multe de recuperat la capitolul chitară electrică, şi dacă execuţiile tehnice (luate mot a mot) folosite de el le-am regăsit şi la ai noştrii, totul parcă suna.. altfel.
În primul rând SUNETUL. Setările distorsului şi ale efectelor adiacente creau o atmosferă caldă, dar foarte bine conturată, cărnoasă, fară a se disipa la intervenţiile viorilor, violelor, violoncelelor aşa cum ai tinde să crezi când cataloghez soundul ca fiind ‘cald’.
Un sunet pe care nu l-am regăsit pană acum la nici un chitarist român, un sunet ce denotă maturitatea nu neapărat a artistului în sine, ci mai degrabă a mediului din care provine, a tadiţiei acestui instrument muzical studiat acolo în mediile şcolare ca orice altă ‘piesă’ ce produce sunete.

La noi nu există aşa ceva, se vede lucrul acesta. Ne lipseşte încă  acea.. hmm.. cizelare caracteristică desăvârşirii ca instumentist.

Nu vreau să inchei pe un ton negativ însă, nu ar fi corect, nu ar fi normal, nu ar fi obiectiv. M-am bucurat de fiecare secundă în care timpanul îmi era bombardat de sonorităţile clasice amestecate cu distorsul prea iubit şi apreciat de noi.. ăştia.. mai ‘satanişti’.

A durat în jurul a trei ore, aş mai fi stat acolo încă pe atât, dar.. ce-i mult nu e puţin, iar ce-i puţin nu e de-ajuns, vorba ‘ceea.
Mă bucură să vad ca există deja un spectacol de asemenea factură care, uşor uşor, a devenit un brand.

Abia aştept 2011.. ma refer la playlistul lor evident.. updatat şi poate, de ce nu, un pic mai ‘dur’.

în roz

Dacă te întrebai cam cât ar dura estimativ solutionarea a 3 dosare penale, soldate în definitiv cu amendă administrativă, afla că răspunsul este cam un an şi jumătate.

Azi mă simt eliberat de povara asta, în sfârşit, am permisul în mână după atâta vreme de frecat hârţoage între toanele agenţilor de la BP Rutieră şi cafelele celor de la parchet.
Poate că mai stăteam şi acum să aştept plasticul roz dacă nu foloseam faimosul laitmotiv al lui Toma Caragiu ‘n-ai pe cineva?’. Este o turbare crâncenă tot ceea ce înseamnă sistem judecătoresc în romanica, dar toate comentariile is de prisos acum, nu se va schimba oricum nimic dacă pălăvrăgesc eu aici în plus, au ba.

Urmează o lansare pentru Richter, despre care pot spune că încă stau încordat din varii motive. Nu e coperta gata, photo session ul nu este făcut.. etc etc.. fuck..

au dej’tele

Cred că să tot fie vr’un an de când nu am mai avut o zi ca asta.
Trezit pe la 10 şi repetat continuu la chitară până pe la 6 seara, mă rog am mai şi mâncat între timp.

Ideea este că-s praf şi pulbere ), un antitalent total, dar mai perseverez, poate până la urma iese la iveala meseriaşu’ din mine.. (să zica: potoleşte-te mah, nu vezi că degeaba!?)

Ah, încă ceva..

Toată lumea a văzut mari chitarişti live, show, virtuozitate, demenţă totala ce sa mai.. îţi vine să îţi pui chitara pe foc şi să te apuci de altele, ori.. să nu mai dormi repetând, asta depinde de caz.

Eh vis a vis de perfecţiunea lor, te cam plictiseşti la un moment dat să îl vezi pe virtuoso cum nu scapă nici o notă, nici un leak etc. Băieţii sunt mega meseriaşi, dar contează extrem de mult şi scula pe care cântă, aşadar, am savurat la maxim urmatorul video în care.. sunt şi ei oameni, şi o mai gherlesc pe ici colo ca deh.. trebuiau sa cante intr-un eveniment la care chitările din mâinile lor erau cele din magazinele regular, chitări de la 300 USD, sau cum ar spune colegu’ Bobby.. “chitări de şantier”.

în Suburbia

S-a dus şi cântarea mult aşteptată.

A fost în regulă în opinia publicului, sincer nu mă aşteptam în ruptul capului la asemenea reacţii mai ales că eram în formula restrânsă, în opinia mea, mai sărăc sunetul ca impact. Ni s+a spus că am sunat mai compact şi mai coios decât data trecută.
Nu ştiu ce sa spun, probabil ne-am mobilizat mai bine şi mai ales morcovul infipt adânc cu tot cu iepure.. să spun aşa în cazul meu.

Era o cântare la care în mod normal, eu unul, aş fi spus pas. Dupa Choppers si Iron City am jurat că nu mai cântam fară Bobby. Trupa asta a fost gândită cu doi chitarişti cu un motiv.

Trecând peste problemele mele, fondate sau nu, aştept să deruleye vremea mai repede, cam până pe 7 martie când caşunăm iar pe capul lui Balaur, în Târgovişte să revizuim masterizarea, mai sunt chichiţte de rezolvat pentru ca totul să fie aproape perfect. Mă rog.. perfecţiune oarecum raportată la mijloacele existente.

Heavy-metalistii de la 9,7 Richter au ridicat de pe scaune pe toata lumea, chiar daca nu s-au prezentat in formatie completa (din cate am inteles, cel de-al doilea chitarist al lor a avut o problema personala). O voce incredibil de puternica, cu un tipat ce rivalizeaza cu cel al lui Rob Halford, un chitarist tehnic si carismatic si o sectie ritmica bine inchegata a ” cam asta este trupa 9,7 Richter dupa aproximativ 7 ani de activitate (cei drept, cred ca mai bine de 3 ani au luat o pauza fortata din cauza lipsei unui vocal adecvat).

S-au cantat piesele Blood, Assasins (compusa in actuala componenta), Feed my hate (my personal favourite) etc.. Baietii au tinut sa-i multumesca in mod special Balaurului de la Trooper si asta nu doar pentru invitatia de a canta in seara de ieri ci si pentru faptul ca ei inregistreaza albumul in studioul Trooper (si va asigur eu ca in final o sa sune totul asa cum trebuie!). Oricum concluzia mea este una clara: good metal job, keep it up!

letsrock.ro

gata

Haidi că mai e puţin şi tragem linie peste încă un an.

Rezumat? Criza.. monetară, criza mea de nervi că s-a dus dracu afacerea cu maşinile, criza existenţială în care mă zbat şi în prezent, criza de valoare continuă, criza de idei ţntru scoaterea la capăt cât mai puţin şifonat din austeritatea asta iar listele de crize pot continua cu succes, iar anul ce vine.. din păcate nu îl vad prea încărcat cu bunătăţi de asemenea.

Vreau să ne plimbăm mai mult în anul ce vine, ne-am  promis atâtea..
Vor urma concerte cu trupe ce nu se pot rata în ruptul capului.
Cu 9.7 Richter sper să definitivăm un material tras profesional şi să prindem nişte cântări ţapene.

Din fericire nu mai sunt alegeri, am scăpat de un pretext vomitiv, ne-or conduce ca şi până acum sau mai rău, aşadar.. nu vă impacientaţi, totul e conform ‘planului’.