..so hard

A sad morning, as I woke up while I was dreaming of us..

one year..

Printre randuri stranse de viata de zi cu zi, ne strecuram, ne fofilam, ne zbatem, ne alergam, ne cautam, ne regasim, ne sustinem, ne suparam, ne dorim, ne impacam, ne serbam, ne infruntam, ne starnim, ne imbratisam, ne tachinam, ne sarutam, ne gandim, ne dorim, ne aprindem, ne bucuram,  nu ne mintim, ne iubim, ne.. sublim.

Happy birthday to US.

Adam si Eva..

..lui Rebreanu, sau romanul la sfarsitul caruia te intrebi: ” – Si daca..!? “

Goana dupa sufletul pereche creaza o frustrare ce tensioneaza mult spiritul, se atrofiaza pe moment capacitatile de a reactiona lucid si coerent in momentele de criza ale negasirii.
Toata nerabdarea se inmagazineaza si asteapta momentul exploziei absolute, al eliberarii mult asteptate, izbavirea suprema.

Nu de putine ori am avut senzatii de deja vu vis a vis de oameni tangentiali cu anturajul sau pur si simplu mergand pe strada, Rebreanu nefiind singurul care dezbate tema reincarnarii si intalnirea oamenilor peste planuri.

Trecand de subiectul oamenilor oarecare, ajung iar cu gandul la EA. Da, exact, EA. Careia ii simti ochii undeva pe tine si ii cauti, si ii cauti..
O multime de oameni in fata mea si mult zgomot.. agitatie, dar o simt acolo, se uita la mine si nu o regasesc inca.. ah.. iat-O. Ea este.. moment in care am ramas cu mana infipta o fratiune de secunda pe grif si am pierdut un tempo.. ciulesc urechea la beterie si imi revin.
Ce a fost asta..!? Cine este EA!? De ce aici!? Cum fac sa ii vorbesc?

La final imi iau inima in dinti la un moment dat cand trebuie sa plec si.. ce o fi o fi.

Dupa atata amar de vreme, ochi pierduti in zare si orbiti de soare, uite-o, sta acum acolo in spate si ma tine de mijloc, vantul ne mangaie trupurile si ne aplecam cu sete in imbratisare pe urmatorul viraj.

Incredibila dovada de maturitate la momentul respectiv, ne-am abtinut amandoi in a deveni intimi prea repede si prea.. de’odata.
Au trecut 3 ani si ne-am regasit la un concert, oh.. Laura this was really ment to be.
Furia dragostei adolescentine ne-a imbratisat subit si ne-a aruncat in valuri de euforie epuizanta, adrenalina curgand  in valuri de multe ori coplesitoare.

Daca in prima instanta teama si sfiala mi-a dominat firea, de data asta totul a explodat. M-am panicat. Am inceput sa fac tampenii si greseli copilaresti cand nu era cazul, ma simteam ca un adolescent stangaci uneori fara experienta de viata, unde adevarul este esential.

Simteam insa pentru prima in viata ce inseamna a fi al unei singure femei, frustrarea adunata atata vreme se destrama acum precum se destrama norii dupa furtuna. Sentimentul implinirii incomensurabil in cuvinte.

azi..

Ma aflu pe o banca din aeroport, adulmec ultima pagina, iar metafizicul in viziunea lui Rebreanu se imbratiseaza fortat cu plescaitul apasat si firesc a unei creaturi zamislite undeva pe la Vâlcălatele de Sus, care acum astepta ”rata’” cu aripi ce o va purta pe calea aerului pana hat departe la fie-sa, in.. Napoli. Fie-sa, o prea distinsa si mai ales respectata, servitoare in casa unor importanti ai locului.

Rebreanu a ales sa nu incheie ciclicitatea romanului, lasand deschisa usa unei continuari iterative conform capitolelor anterioare, chiar daca ajunse a numara cele sapte vieti presupuse a fi desavarsite in iubire intr-ultima din ele.
..sau doar refuz eu sa cred ca si dupa cele sapte vieti personajul a ramas in stadiul de implinire a dragostei doar cu cateva clipe inaintea mortii.

Evident, cele sapte vieti sunt doar o teorie metafizica unde ocultismul are si el rolul sau facandu-si prezenta in cantitati limitate totusi, Rebreanu fiind dealtfel un scriitor realist si care denota asta prin mai toate scrierile.

Eu tot in aeroport..
un miros de spay cu aroma autentica “Detergent” din vremea comunista imi mangaie narile si le alinta intr-un mod barbar, totusi mai placut decat plescaitul scroafei de mai devreme ce mi-a intors stomacul pe dos. Se aseaza langa mine o faptura de grai moldovinesc ce urmeaza sa imbarce pentru Londra, insotita de preaiubitul ei sot, un guzgan cu un aer degajat de tractorist, imbracat cu cel mai bun maieu al sau, gata sa repare orice s-ar strica in mers, daca este cazul, chiar si la avion.

Am degajat zona, pentru ca apoi sa imbratisez din plin motivul pentru care eram acolo.. a urmat o noapte lunga.

Yours

the paint!

it’s been all of my life thinking on how will I draw with YOU. You as the colors.. you as the paint, the life’s twisting and turning points, ups and downs towards the ME that I had been creating you inside my mind all of those years. Back then when I was only having some.. shades.. some pieces of puzzle.. that came to an shape more and more sharply as I got close to you by every day.

all of those things happening to me, and the kinds of people I met. The more I was searching throughout them, the more I was building your image as I wanted You to look like. There were the demons embracing the divinity creating a .. bitter you, a sweeter you.

Never the less I was thinking of how stupid can I be to think about that could become real one day..

Then.. that night.. three years ago..
and that July morning some months after..

The it was.. the drawing pad with all the pieces together.. all the colors  within my hand.

I just can’t explain my lucidity, our lucidity back then.. by not letting us devour each other.
Then, we were left alone with ourselves, continuing our separate lives, building the path we didn’t knew we’re already walking on it in the same direction..

Here I am in this very day.. having all the colors I ever dreamed about for shaping you. Here I have the Red of your passion, the Green of your freshness, the Black of our never ending road that meets the very Blue of an breathless sky that melts into your Yellow of joy, and the Purple of a never ending happiness.

I’m sitting nearby this drawing pad sometimes and I jus can’t believe my eyes that is all here.. all that I need to start the paint.. our lifetime paint. It’s so overwhelming upon my shoulders that.. even now.. after months of having them.. I just don’t know how to get a full start of it.. just tempting the edges..

This paint it’s about Us and it will need two pencils to become a real meaning… a sense.. one life.. one love.. the bless.. forever.

To my never ending muse, Laura

vomit.. deci exist

In fiecare zi ating un apogeu al frustrarii, ma uit la mine cum arat de cateva luni si parca mi-a inlocuit cineva oglinda, reusesc sa disting in fiecare zi ceea ce nu credeam ca voi ajunge vreodata. Lipsit de viata si de scop. S-au intepenit toate rotile si tot mecanismul este ancrasat, ma innec sistematic in propriile-mi ganduri de izbavire..

Universul imi sta pe loc in miscare. Gafaie in virtutea secundelor ce trec si care alimenteaza continuu letargia, moartea clinica a spiritului unui calator caruia i s-au insailat cararile.

Evident ca nu se va termina aici, este doar o perioada ce-mi inoportuneaza existenta pentru ceva vreme. Vreme prea indelungata insa, care mi-a scos tot zerul cel plin de mercur pe care il alergam in vene.
M-am potolit artificial si nu in urma unei maturizari, uh, mda.. asta este grav si nu prea, avand in vedere ca is constient, pot cuteza a trage speranta ca nu-s pierdut total.

Ne vad calare, spintecand vantul potrivnic inaintarii in viteza, asfalt lasat in urma kilometri intregi, succesiuni uitate la numar ale astrilor pe cer..

shine on me..

Me happy.. She happy.. We happy. Weeeee…

Eight months passed since that day, the day that three years ago I just couldn’t dare to believe that would ever exist.
We really had a story, god damn it.. we really got one.. three years along unconsciously building the things around us in a such a manner like we knew this day will come.. hmm, happy birthday to us my lovely.

p.s. baby drag dragostea noastra a degenarat un pic.. taman s-a exprimat un cutremur

in mainile tale

Daca ai stii ca un cunoscut al tau ar urma sa pateasca ceva rau in clipele ce urmeaza si nu ai putea sa il avertizezi cum te-ai manifesta? Cum ai consuma clipele ce urmeaza? Cum ti s-ar contracta secundele?

Mai mult ca sigur ca pentru nimic in lume nu as dori sa detin o astfel de putere, evident pare o aberatie, treaba cu misticismul si filme americane cu vrajitoare cu ochii pe bolul magic.

Dar daca.. daca totusi ai stii? Fa un exercitiu de imaginatie pentru cateva secunde, pune o persoana draga, un prieten caruia abia i-ai inchis telefonul, in rolul victimei. Ti se naruie lumea sa stii ca nu poti face nimic, clar.. nu te ajuta labsolut deloc faptul ca stii, ba din contra.. remuscarile te vor devora tot timpul ce se va scurge peste tine.

Astazi vorbisem la telefon cu pretinul caruia ii luasem Ducati-ul de la Galati ieri. Peste o ora il zresc pe bulevard undeva in centru cu pretina in carca. Se opreste la stop. Ma uit dupa ei, ma gandesc.. Incep sa alerg catre el. Mersese printre masini pana in fata, era primul la semafor. Alergam sa il prind, dupa ce in prima instanta nu eram hotarat daca sa ma duc sau nu. Mai aveam vreo 20 metri, semaforul se face verde.. pleaca.

Ghinion.. imi zic, asta e, las’ ca il sun mai tarziu.

In 15 minute priemsc telefon de la el.. “Bah! am lovit Ducati!”
Am intepenit, mi-au incremenit neuronii pentru o fractiune de secunda. Totul era ok cu el, pentru ca altfel nu m-ar fi sunat, nu asta fu pricina starii mele, dar in fix acel moment ma gandeam .. cum ar fi fost daca era ceva mai grav? Daca nu stateam sa ma gandesc alea cateva secunde si alergam din prima, il prindeam la stop si nu s-ar mai fi intamplat..

Inca nu reusesc sa imi adun coerent toate gandurile referitoare la intamplarea asta.. dar cert este ca orice om ar fi dat un pic peste ganduri la o asemenea patanie.

obsesia..

Piesa asta m-a obsedat ieri de la primele raze ale soarelui ce mi-au dilatat irisul pana cand am atipit..
Subcontient..da..sau nu.. reflecta starea mea actuala si parca nu mi s-a mai intamplat treaba asta de foarte mult timp, am starile unui licean neinteles si frustrat de realitate.. fuck it.. am luat-o razna, de cand totul imi merge pe dos si nu vad ca zboara catre mine nici macar o farama de sansa.

In alta ordine de idei stateam si ma gandeam cum era pe vremea aia.. muzicaliceste vorbind, cum se simtea a se face muzica, cum era Ozzy la vremea respectiva.. cat de schimbat este acum, inerent pentru ca trebuie tinut pasul cu vremea. Toate la timpul lor, iar ce canta azi este la fel de antrenant si placut, dar ascultand 80-ismele astea.. ma apuca asa un dor de vremea cand descopeream stilul asta.. ce minune.

iepurele a murit..

Ieri mirosul primaverii a plouat din cer dupa atatea asteptari, dupa atatea sperante ca va fi soare, lumina si cer albastru. Nu ne-am putut bucura de iarna asta asa cum ne-am fi dorit, acum nu pot decat sa continui intr-o abnegatie patologica, a spera, iar speranta nu ma mai aprinde precum o facea cu ceva timp in urma. Cand ramai la mana “sperantei” atata amar de vreme, nu-ti ramane altceva de facut decat sa incerci sa te pastrezi psihic pe linia de plutire, cumva.. cumva.. oricum.

Totul infloreste si pare atat de plin, se umple acel pustiu lasat in urma de frigurile iernii, iar eu ma vad lipsit de substanta bucuriei, de suportul fericirii ce ar fi urmat dintr-un automatism, bolnav chiar, sa apara.

Cerul e prea sus si ma sufoca, mda.. ma sufoca.. e prea albastru si cheama la atata viata si iubire.

Azi m-au intalnit in drum primele raze calzi ale soarelui de pe anul acesta, m-au gasit trist si cufundat intr-o tacere lipsita de ganduri catre inainte. Ochii imi alergau cuvintele lui Dostoievski, avizi in a ma trimite cat mai departe de lumea in care respir zilnic, incercand in zadar sa ma relaxeze; e clar, daca nici citind nu ma mai pot detasa.. ma intreb cat mai rezist.. rezist!? .. hm..

trebuie.. vine Pastele si tre sa apara iepurele, dintr-o tufa.. dintr-un luminis, raportandu-ma la tot ce s-a petrecut in ultimele luni ma astept sa-l gasesc mort langa ghete, mort de nervi, de inima rea, de orice..

S-a dat drumu’ la blog

Nu pentru ca e la moda, ci pentru ca uneori nu imi pot tine gura si daca ies pe geam sa urlu nu reusesc decat sa ma autocaracterizez in ochii vecinilor drept un element antisocial, un inadaptat societatii care nu se conformeaza sistemului.. ciocu’ mic si joc de glezne.

“N” idei unde “n” este o variabila destul de constant reincarcata cu o valoare.. inceputul e mai greu, restul vine de la sine. “Restul” .. in sine, fiind o identitate ramasa poate nedrept in derizoriu.. incerc sa adauc cuvinte acestui “rest” intru a-i contura o personalitate mai abitir decat intregului din care a provenit ca un proscris.. “an last added”.

Lasand metaforele deoparte, arunc un ochi la TV si observ ca in 2 ore de emisie s-au folosit maxim 200 de cuvinte. Televiziunea din pacate a ajuns in ultimii ani sa ofere informatie si entertain la nivelul de educatie al publicului majoritar, si iata cu ce ne-am ales.
Scarba de a mai deschide televizorul mi se manifesta de multi ani, dar revolta si indignarea nu s-au estompat pe parcurs.

Ideea de e mentine publicul telespectator la gadul scazut de educatie este perfect conforma cu necesitatile mai marilor ce ne conduc; logica este simpla, ofera prostului mijloace specifice intru a se bucura si nu incrca sa il destepti pentru ca ar putea intelege lucruri.. intelegand lucruri, tu, baiatul destept si cu putere vei putea fi pus in pericol.
Simplu nu? Nu e descoperirea secolului asta, este manifestarea perpetua a puterii in regnul celor ce conduc pleava.

Am capul plin de atatea mizerii ce vreau sa le scuip in litere incat ma blochez de fiecare data cand incerc sa dau un alineat nou..

Momentan ma desprind un pic de jocurile societatii de nivel inalt, nu de alta dar risc sa-mi gripez neuronii, si ma indrept catre partea mai luminata a existentei mele, micile placeri care iti emntin spiritul fraged si mntea departe de alienare.

9,7 RICHTER -Live

Refularea in muzica fiind una dintre ele; Aduc la cunostinta publicului amator de senzatii dubioase, si antisociale evident, faptul ca pe 27 martie, 9,7 RICHTER baga metal in Club AVAST, alaturi de mai vechiul tovaras de suferinta si betie (sufleteasca evident) Adrian TANASE, care aduce TAPINARII si trupa SEMNE.

Intrarea se face pe baza.. prezentarii de buna voie.

..well.. enough 4 the first post?