i just miss us to be so precious sometimes..

..so hard

A sad morning, as I woke up while I was dreaming of us..

i’m just an empty hallow

No more tears, I cannot cry no more
No fears, I just don’t care for this life
Dark and grey, that’s how it seems to me
And more – what can it mean to me
Oh why, tell me why
I’m passing by
And my life, yeah, my life goes on, goes on without, without you and me

I don’t live here
I’m just like a stranger
And my mind is
So full of hate and anger
I can tell you
My life is just an empty hollow

I can’t stay here
I am slowly dying
And found nothing
That makes sense to try it
I can tell you
My life is just an empty hollow
.. an empty hollow)

Time to go, there’s nothing holding me
I know that all what is can’t go
Away from here, it’s just a constant flow
It’s change, so I can find my peace of

Mind, it’s alright
And all this time
I’ve been starving, starving to be all so free inside, for you and me

No more tears, I cannot cry no more
No fears, I just don’t care for this life
Dark and grey, that’s how it seems to me//

miss you Little

Chore Damaris by Justin Anderson

one year..

Printre randuri stranse de viata de zi cu zi, ne strecuram, ne fofilam, ne zbatem, ne alergam, ne cautam, ne regasim, ne sustinem, ne suparam, ne dorim, ne impacam, ne serbam, ne infruntam, ne starnim, ne imbratisam, ne tachinam, ne sarutam, ne gandim, ne dorim, ne aprindem, ne bucuram,  nu ne mintim, ne iubim, ne.. sublim.

Happy birthday to US.

Adam si Eva..

..lui Rebreanu, sau romanul la sfarsitul caruia te intrebi: ” – Si daca..!? “

Goana dupa sufletul pereche creaza o frustrare ce tensioneaza mult spiritul, se atrofiaza pe moment capacitatile de a reactiona lucid si coerent in momentele de criza ale negasirii.
Toata nerabdarea se inmagazineaza si asteapta momentul exploziei absolute, al eliberarii mult asteptate, izbavirea suprema.

Nu de putine ori am avut senzatii de deja vu vis a vis de oameni tangentiali cu anturajul sau pur si simplu mergand pe strada, Rebreanu nefiind singurul care dezbate tema reincarnarii si intalnirea oamenilor peste planuri.

Trecand de subiectul oamenilor oarecare, ajung iar cu gandul la EA. Da, exact, EA. Careia ii simti ochii undeva pe tine si ii cauti, si ii cauti..
O multime de oameni in fata mea si mult zgomot.. agitatie, dar o simt acolo, se uita la mine si nu o regasesc inca.. ah.. iat-O. Ea este.. moment in care am ramas cu mana infipta o fratiune de secunda pe grif si am pierdut un tempo.. ciulesc urechea la beterie si imi revin.
Ce a fost asta..!? Cine este EA!? De ce aici!? Cum fac sa ii vorbesc?

La final imi iau inima in dinti la un moment dat cand trebuie sa plec si.. ce o fi o fi.

Dupa atata amar de vreme, ochi pierduti in zare si orbiti de soare, uite-o, sta acum acolo in spate si ma tine de mijloc, vantul ne mangaie trupurile si ne aplecam cu sete in imbratisare pe urmatorul viraj.

Incredibila dovada de maturitate la momentul respectiv, ne-am abtinut amandoi in a deveni intimi prea repede si prea.. de’odata.
Au trecut 3 ani si ne-am regasit la un concert, oh.. Laura this was really ment to be.
Furia dragostei adolescentine ne-a imbratisat subit si ne-a aruncat in valuri de euforie epuizanta, adrenalina curgand  in valuri de multe ori coplesitoare.

Daca in prima instanta teama si sfiala mi-a dominat firea, de data asta totul a explodat. M-am panicat. Am inceput sa fac tampenii si greseli copilaresti cand nu era cazul, ma simteam ca un adolescent stangaci uneori fara experienta de viata, unde adevarul este esential.

Simteam insa pentru prima in viata ce inseamna a fi al unei singure femei, frustrarea adunata atata vreme se destrama acum precum se destrama norii dupa furtuna. Sentimentul implinirii incomensurabil in cuvinte.

azi..

Ma aflu pe o banca din aeroport, adulmec ultima pagina, iar metafizicul in viziunea lui Rebreanu se imbratiseaza fortat cu plescaitul apasat si firesc a unei creaturi zamislite undeva pe la Vâlcălatele de Sus, care acum astepta ”rata’” cu aripi ce o va purta pe calea aerului pana hat departe la fie-sa, in.. Napoli. Fie-sa, o prea distinsa si mai ales respectata, servitoare in casa unor importanti ai locului.

Rebreanu a ales sa nu incheie ciclicitatea romanului, lasand deschisa usa unei continuari iterative conform capitolelor anterioare, chiar daca ajunse a numara cele sapte vieti presupuse a fi desavarsite in iubire intr-ultima din ele.
..sau doar refuz eu sa cred ca si dupa cele sapte vieti personajul a ramas in stadiul de implinire a dragostei doar cu cateva clipe inaintea mortii.

Evident, cele sapte vieti sunt doar o teorie metafizica unde ocultismul are si el rolul sau facandu-si prezenta in cantitati limitate totusi, Rebreanu fiind dealtfel un scriitor realist si care denota asta prin mai toate scrierile.

Eu tot in aeroport..
un miros de spay cu aroma autentica “Detergent” din vremea comunista imi mangaie narile si le alinta intr-un mod barbar, totusi mai placut decat plescaitul scroafei de mai devreme ce mi-a intors stomacul pe dos. Se aseaza langa mine o faptura de grai moldovinesc ce urmeaza sa imbarce pentru Londra, insotita de preaiubitul ei sot, un guzgan cu un aer degajat de tractorist, imbracat cu cel mai bun maieu al sau, gata sa repare orice s-ar strica in mers, daca este cazul, chiar si la avion.

Am degajat zona, pentru ca apoi sa imbratisez din plin motivul pentru care eram acolo.. a urmat o noapte lunga.

Yours

..the escape

.. din pacate in ultima vreme nu am reusit sa-mi adun cateva clipe pentru blog.

Din fericire insa pot spune asta, nu de alta, dar acum ceva luni ma plangeam ca am prea mult timp de frecat la dispozitie si deja se iritase.. situatia, oricat de mult lubrifiant foloseam (este o metafora obsedatilor).

Am reusit intr-un final apoteotic, dupa atata amar de vreme sa o intindem din bucuresti in sfarsit. Am ales Sibiu, mai ales ca urma sa vedem acolo John Oliva’s Pain si Stratovarius.
Am imprumutat motorul unui pretin sa-i dea D-zeu sanatate, nu de alta dar dorul de vremurile apuse cu mult timp in urma le doream resuscitate cu orice pret.

CeBeRoaica 929 si-a dat in petec insa fix inainte sa plecam, si a inceput sa “planga” pe la o jamba.. janta, 2 cm din cauciuc si discul de frana erau scaldate in ulei. Am analizat situatia si am decis ca putem pleca si in conditiile date, avand in vedere ca fata e dublu-disc, celalalt frana in conditii optime, iar in privinta cauciucului trebuia doar sa nu ma aplec mai mult de 40 grade.

Drumul a fost dragut si placut pana a disparut soarele de pe firmament, iar noi am inceput sa clantanim de frig. La finalul zilei ne regaseam rupti de oboseala si cu un total disconfort muscular.
Din pacate cele 8 luni fara motor propriu si-au pus amprenta mai mult decat anticpasem.

A doua zi ne-am pus gand sa batem Sibiul ala lung si lat.. atat cat conta si era ceva de vazut, in mod curios, desi era duminica lumea nu prea aglomera piata centrala si terasele aferente. Curios lucru mai ales datorita evenimentului concertistic organizat acolo pe ambele zile de week end.

Evenimentul s-a dovedit a fi fost foarte prost mediatizat, realizand acest lucru cand am ajuns pe stadionul cu pricina unde la ora 15 00 cand taman era Destruction la ..”aparate” lumea nu prea.. era.
Am revenit pe seara cand intr-adevar s-a mai strans lumea, dar nu mai mult de un sfert de stadion. Trist.

John Oliva’s Pain a fost cireasa de pe tort in ciuda asteptarilor conform carora Stratovarius urmau sa rupa gura targului. A bagat John cu o pofta si un chef nebun; nu mi-a venit sa cred cat de carismatic si plin de viata era in ciuda staturii sale. Sunetul a fost clar si fara probleme.
Am ramas cu un zambet tamp pe fata si ne-au promis o revenire, care sper sa fie cap de afis, deoarece nu au reusit sa cante multe dintre piesele consacrate.

Asteptam cu totii Stratovarius. Se ridica bannerul si luemaincepe sa se agite, incepe intro-ul si .. incepe.
Primele 3 minute am ramas siderat.. nu stiam daca sa ma bucur ca macar ii vad, sau sa rup gardul de nervi din pricina prestatiei execrabile.
Chitaristul cel nou nu avea pic de prezenta (ma refer la interpretare si sunet) iar Kotipelto avea o setare ciudata pe voce, nereprezentativa fata de ceea ce asteptam cu totii.
Sunetul chitarii l-au mai dres dupa vreo 2 piese, dar nu m-au putut convinge ca ei sunt Stratovarius aceia pe care ii asteptam cu atata dor si chef. M-au dezamagit profund si concluzia evidenta este ca nu se poate Stratovarius fara Timo Tolkki, nebunul care a pus cap la cap toate gamele folosite de Mozart si Beethoven in stil metal. Pur si simplu nu suna cum trebuie. Sunt ale lui si numai el le poate reda in adevaratul stil Stratovarius.

Asadar ne-am indreptat apoi catre casi cu gandul la John Oliva.

Ziua urmatoare am tras un chiul mic de la job si ne-am bucurat in continuare peisaj, cladiri, drum.
Laura a condus toata autostrada la intoarcere si asta a fost minunat, s-a acomodat cu moto rapid dupa cum ma asteptam si durerile musculare nu au mai reusit sa-i alunge zambetul de pe chip.

the paint!

it’s been all of my life thinking on how will I draw with YOU. You as the colors.. you as the paint, the life’s twisting and turning points, ups and downs towards the ME that I had been creating you inside my mind all of those years. Back then when I was only having some.. shades.. some pieces of puzzle.. that came to an shape more and more sharply as I got close to you by every day.

all of those things happening to me, and the kinds of people I met. The more I was searching throughout them, the more I was building your image as I wanted You to look like. There were the demons embracing the divinity creating a .. bitter you, a sweeter you.

Never the less I was thinking of how stupid can I be to think about that could become real one day..

Then.. that night.. three years ago..
and that July morning some months after..

The it was.. the drawing pad with all the pieces together.. all the colors  within my hand.

I just can’t explain my lucidity, our lucidity back then.. by not letting us devour each other.
Then, we were left alone with ourselves, continuing our separate lives, building the path we didn’t knew we’re already walking on it in the same direction..

Here I am in this very day.. having all the colors I ever dreamed about for shaping you. Here I have the Red of your passion, the Green of your freshness, the Black of our never ending road that meets the very Blue of an breathless sky that melts into your Yellow of joy, and the Purple of a never ending happiness.

I’m sitting nearby this drawing pad sometimes and I jus can’t believe my eyes that is all here.. all that I need to start the paint.. our lifetime paint. It’s so overwhelming upon my shoulders that.. even now.. after months of having them.. I just don’t know how to get a full start of it.. just tempting the edges..

This paint it’s about Us and it will need two pencils to become a real meaning… a sense.. one life.. one love.. the bless.. forever.

To my never ending muse, Laura

shine on me..

Me happy.. She happy.. We happy. Weeeee…

Eight months passed since that day, the day that three years ago I just couldn’t dare to believe that would ever exist.
We really had a story, god damn it.. we really got one.. three years along unconsciously building the things around us in a such a manner like we knew this day will come.. hmm, happy birthday to us my lovely.

p.s. baby drag dragostea noastra a degenarat un pic.. taman s-a exprimat un cutremur