7 ani.. şi dacă facem o analogie.. ar fi trebuit să mergem la şcoală deja nu? 22 mai fusese programată pentru lansarea E.P. ului, dar pare-se că am ramas corigenti si nici măcar să mirosim examenul nu am mai ajuns.

Probleme sunt, probleme au fost mereu, ce căsnicie nu are proleme?
Perfecţiunea este ţelul omului educat, gestul reflex spiritului către spre evoluţie. Imaturitatea şi un intelect fără dispoziţie expansionistă, împiedică mintea a privi mai sus decât complexele personale, inadaptarea, condiţia de nedepăşit a personalităţii mediocre, ’self-sufficient’ ar spune englezul, incapabil de a te auto-depăşi aş conlcuziona eu.
[n.r] orice asemănare cu personaje reale este absolut întămplătoare.
Aşadar, după mai bine de 5 ani în actuala formulă, Ovidu şi Mişu părăsesc 9.7 RICHTER nu fără a fi de menţionat aportul fiecaruia la ceea ce reprezintă repertoriul 9.7 Richter la momentul acesta. Motive personale i-au îndemnat pe unii, constrâns pe alţii, să ajungă la finalul colaborării noastre ca un tot unitar sub forma 9.7 RICHTER.
Tot răul spre bine, ar concretiza o vorbă românească, schimbările au adus un nou membru, Adrian Mihai (ex Magica, Interitus Dei) este oficial tobarul (incorect gramatical ştiu) 9.7 RICHTER.
Ca să recurg la o altă urală celebră: Mişu a murit, trăiască Mişu. O culme a ironiei sau nu, tot un Mişu vom avea la tobe.
Basişti ar fi ceva opţiuni şi cu siguranţă ne vom dumeri curând cine va rămâne la final.
Apropos.. dacă aveţi cunoştinţă de existenţa vre unui basist iscusit aşteptăm un semn: adrianrus00@yahoo.com
În final încerc să vă transmit din entuziasmul ce mă încearcă, 9.7 RICHTER .. end of an era, start of the next level.

Intr-un an 2008 in care Metallica si-a permis a lansa “Death Magnetic”, iacata in 2009, 
De cateva luni, numite publicatii zilnice au inceput a scoate saptamanal cate o carte de vanzare impreuna cu ziarul. Un lucru aplaudat la scena deschisa de catre cei care din fire le statea sa devoreze literatura, fie ea clasica ori contemporana.


