semnal pe conducta

Acum mai mult de 10 ani lumea era in plin avant de “celulizare”, toata lumea era disperata sa detina un “molecular”. Comunicarea nu fusese niciodata atat de simpla si atat de la indemana, atat de util a fi gasit oriunde ai fi.

Precum niste cobai in lipsa de oxigen la experimente, lumea navalea in shop-uri de gen, rupand norma in abonamente si cartele. Putini aveau sa intrevada privarea libertatii personale datorita acestui accesoriu bolnavicios. Indispensabil astazi putem spune, si oricat de mult ti-ai dori sa ai o zi linistita, nu o poti concretiza fara a lasa “unealta” acasa.

Un rau necesar, ar concluziona un modernist. Nu pot fi de acrod insa, nimic din ceea ce iti face rau este si necesar, totul se raporteaza la privilegiile pe care indirect ti le aduce, deci.. pana la urma un rau?

Ma sfeclesc iar in filosofii de birou, dimineata la neon.

La inceputuri mai aveai “zone de liniste”, unde semnalul nu razbea maiestria inginereasca in aranjatul caramizilor. Te puteai bucura in voie de momentul tau la buda, fara a te trezi aruncandu-ti fluidele pe pereti de spaima ca incepe sa iti vibreze “unealta” in buzunar, puteai citi o carte in liniste la metrou, fara a-ti dezvirgina sfincterul timpanelor cu tot felul de sonoritati specifice minoritatii majoritare sau alte specimene.

mda.. hai ca am iesit, ma duc sa-mi incarc “mobilu’ ” (no’ kiddin’)

un septembrie.. luni

Terminasem Kafka in week-end si ramasesem intr-un “coitus interruptus” cunoscut inca de la inceput ca se va intampla. Oare cat de masochist poti fi cu tine insuti? Sa incepi, dar sa stii ca te va ridica fara a urma apoi o desavarsire in simtiri?

Cand spui Kafka astepti parca timorat sa inghiti cuvant dupa cuvant, ti-e sete sa nu te ineci, ti-e frica sa nu te bei; un purice daca te-ar fi nascut ma-ta si te-ar fi numit Kafka, ai fost un purice notoriu cu sigurantza, numele asta te loveste in cap, KAf – KA. Kafka obliga..

America este romanul publicat postum, este romanul neterminat, este romanul care trebuie citit dupa ce vei fi citit deja tot ce a dat Kafka, este lucrarea care da continuitatea atemporala autorului, senzatia ca el continua sa lucreze undeva.. ca urmeaza..

Starea de ebrietate neuronala creata de aburii clasicismului prin E.T.A. Hoffman nu se risipise cand am inceput Kaka, ramasesem cu mintea incordata, in expectativa unui transcedental minutios.

Inainte sa plec de acasa m-am lovit de Henry Miller, lasat neglijent de Laura langa calculator, imi “promisese” ca o va citi inaintea mea – Tropicul Cancerului si anume.
Am profitat din plin de pe urma neatentiei Laurei si am pus gheara pe carte, azvarlind-o cu grija in rucsack. Dupa primele 10 pagini ma simteam ca luat de ceafa si azvarlit cu mufa intr-un burghiu ce-mi despica falcile, luat prin surprindere din starea mea totala de relaxare ce mi-o indusese “America”, Miller s-a aruncat asupra-mi precum un leu turbat.

Imi doream ca metroul sa intre intr-un tunel atemporal din al carui intuneric virulent sa iasa abia cand voi fi temrinat cartea, dar mai mult ca sigur ca nu as fi facut fata din prima unei lecturari prelungite in acest ritm.

Pasesc ametit pe scara rulanta si ma postez pe partea dreapta, nu urc treptele ca de obicei si astept ca un lenes. Ies in trotuarul ingust de ud si lung de plouat. Praful rapus a lasat loc unui aer care aproape ca te salta dintr-un Bucuresti mizer de care esti satul zilnic.
Mergem incolonati, parca si fumul de tigara al cetateanului ce ma precede este mai proaspat ca de obicei, imi umple plamanii si, desi nu is fumator, abia astept sa mai inspir o data – da stiu, cf. D.O.O.M. se scrie mai nou “odata”, ei bine REFUZ.
Continui drumul, devenit reflex, catre birou. Doi caini se pisa in mod organizat pe roata unui jeep, unul sta de 6; cand termina de golit vezica, preda stacheta preluand rolul gardianului.

De cateva zile este septembrie, este septembrie ca atunci cand eram eu mic si mergeam la scoala, septembrie cand ploua mocnit, septembrie cand nu credeai ca mai exista soare, ca nori sint gri pentru ca asa sint cerul..

si cred ca voi incepe sa folosesc diacritice ca nu se mai poate.

cititi ba romani

De cateva luni, numite publicatii zilnice au inceput a scoate saptamanal cate o carte de vanzare impreuna cu ziarul. Un lucru aplaudat la scena deschisa de catre cei care din fire le statea sa devoreze literatura, fie ea clasica ori contemporana.
Pretul practicat la vanzarea acestor carti a bucurat iubitorii de beletristica si a garantat succesul imediat al fiecarei aparitii, lucrari literare care in mod normal le gaseai in librarii la preturi si de cinci ori mai mari.

Treptat, din ce in ce mai multe cotidiene au inceput sa adauge saptamanal cate o carte uneia dintre editiile zilnice, ultimul exemplu in acest caz fiind relansarea colectiei BPT, care a trezit nostalgii in randul multora dintre cititorii de cursa lunga, amintiri legate mai ales de anumite titluri care in perioada comunista se gaseau foarte foarte greu .

Apar la teveu reclame si spoturi de promovare ale acestor aparitii, reclame care indeamna poporul sa citeasca si imbraca intr-un mod atragator “activitatea” asta pe care in general amatorii de emisiuni gen acces direct, nora pentru ma-ta, gutza si prietenii etc., o atribuiau “intelectualilor”..

In ultima luna am reusit sa adun kilometri cu metroul cat nu am adunat in ultimii 3 ani la un loc, iar treaba asta m-a adus in contact direct cu oameni de toate felurile, de toate gradele de (in)cultura.
Lucrul care m-a impresionat intr-un mod deosebit: multa lume citeste in metrou. Mai multa decat acum 3, 4, 5… ani, cand abia daca zareai o carte intr-un vagon. Si ghici ce.. oamenii citesc editiile despre care vorbeam mai sus, literatura promovata la toate chioscurile de ziare si la tv.

Aham.. deci SE POATE NU!? Media poate promova ORICE, de la faptul ca poti manca un cacat si a doua zi vei fi superman, pana.. iata, la a citi o carte. Prohibitiva indeletnicire pentru neuronii multora dintre cei multi.
Natura definitorie a existentei mass-media este manipularea maselor, dar din pacate pana acum in romanica asta de 2 lei, s-a ales intru a se promova prostia, ipocrizia; mediocritatea si incultura ridicare la rang de ..valori.

Din fericire iata o zvacnire a rationalului in cotidian, un cotidian in care imi pierdusem orice speranta ca ar putea aparea vreo sclipire de undeva, vreo initiativa de gen.

Din educatie deriva bunul simt si imi e frica de faptul ca incep sa visez frumos.. la un roman civilizat. Spun frica deoarece poate fi doar un foc de paie, doar un trend.. si dracu sa ma ia daca as fi putut crede vreodata ca a citi o carte poate fi ceva trendy.