Multe de spus, puţin timp la dispoziţie.. comprimăm.
În primul rând înregistrările cu 9.7 RICHTER, care au început pe 16 ianuarie şi acum sunt în stadiul de masterizare. S-a tras la Trooper în studio, în Târgovişte, Balaurul la butoane.
S-a tras pe un preamp Marshall (lămpi evident) şi apoi pe un Line 6. Chitările vor suna teoretic foarte coios, am folosit un Gibson Les Paul si la unele solouri un Ibanez RG350.
Distracţia de la înregistrări am surprins-o video, astfel încât am făcut două montaje momentan. Nu-s un mare priceput la montat video, dar sper sa fie ok. Vor urma inca două episoade, bas şi chitara 2, iar pe voce voi extinde montajul.
Încă nu ştim dacă vom lansa materialul în primăvara aceasta, ne preseayă timpul şi nu cred că îl “dovedim”.
Anul în curs se anunţă destul de sărac ine venimente de gen datorită crizei (sper să mă înşel), iar asta ne va fi de bun augur pentru intenţiile declarate.. inca 5 piese noi până la finele anului.
Una este gata deja, altele două sunt pe ţeavă cum s-ar zice.
Sâmbătă cântăm în Constanţa cu Interitus Dei, sperăm să iasă ok, mai ales că in afara Bucureştiului publicule ste mult mai receptiv.
Dupa Relix IV si Immortalis am tras concluzia ca “s-au dus si astia”. Era un album fortat si fad. Ma gandesc ca au fost obligati prin contract de catre fosta casa de discuri, si asta pare a fi destul de explicabil, avand in vedere ca noul album, IRONBOUND, suna demential de bine.
Noul label, Nuclear Blast, au facut o treaba crancena cu baietii astia, iar productia albumului este clar peste orice a scos OVERKILL pana acum. Sper la niste remastered editions pentru vechile discuri.
Suna fresh, suna la zi, suna puternic, suna cu nervi, suna OVERKILL.
M-am gandit: “Sa vedem ce iese” si mai mult ca sigur multi erau in asentimentul meu, la aflarea vestii cu Nuclear Blast ca si noua casa de productie. Din fericire nu ne-au dezamagit, au revenit cu un album distrugator si criminal de bine facut. Inspiratia unor artisti de care imi era dor sa ii aud la.. zi, luand in calculsi ultimul Megadeth, pot spune ca anul acesta se incheie la un inalt nivel din punct de vedere.. METAL.
“Good to be with a label that understands what Overkill are about and what metal is about in 2010; exciting!” a declarat Bobby “Blitz” Ellsworth, confirmandu-ne astfel entuziasmul cu care a fost creat acest album.
Prin intermediul unui mare domn/om: Adrian Tanase, care mai nou este gazda unei emisiuni rock pe Radio3.net, am ajuns sa imi auda urechile ce nu speram candva, demult.. o piesa 9,7 Richter la radio.
Din pacate m-a prins cu .. sa ma exprim plastic.. chilotii in vine, la job adecatelea, si nu am putut inregistra grozavia, astfel incat m-am bucurat pret de cateva minute cuurechile ciulite palnie.
Prima reactie.. mi s-a facut pielea gaina pe mine, un feeling ce nu se poate descrie in cuvinte si pentru care ai da probabil orice (vorba vine). Am fost surprins de calitatea piesei, se aude mai bine la radio decat la mine acasa, ceea ce denota faptul ca intr-adevar am facut o treba buna cu acest minim de scule si atat de rudimentar.
Am ascultat trupe inregistrate in studiorui si tot felul de lucuri performante in jur, care.. lasand modestia la o parte, sunau jalnic.
Tot ce tine de acest “divin” pe care nu il putem explica se atribuie unei entitati pe nume Dumnezeu.. sau Allah.. sau.. sau..
Intr-un mod abil, dealungul timpului, Biblia a fost cartea de capatai a crestinilor. O carte scrisa de catre cine? O carte in care apar inadvertente si contradictii intre propriile valori promovate.
Scrisa in mai multe episoade si in mod diferit conform fiecarei perioade, Biblia a fost folosita ca principal mijloc de manipulare al maselor, un obiect incontestabil ca si credibilitate, un absolut original luat ca atare, un “crede si nu cerceta” ridicat la rang de crez, rang de conducator de necontestat sau iscodit.
Un om ce se trage din Adam si Eva, un om care populeaza azi cu miliardele acest pamant, un incest declarat ca pacat capital de catre biblie si totusi.. oricata “treaba” ar fi facut Adam intru Eva.. fratii si surorile s-au “bucurat” de cele lumesti in fel si chip. Hmm.. sau a fost o perioada de “gratie” de la Atotputernicul!?
Biblia omite aspectul asta.. ca de altfel multe altele, Dumnezeu sa o ierte pe fecioara Maria, a murit virgina nascand totusi un copil.. pe vremea ceea fertilitatea zacea in razele de soare de fapt. Iertata-mi fie cutezanta.
Si totusi teoria inversa poate functiona in ambele directii, vezi clipul de mai sus, iar ce nu poae fi neglijat in toata treaba asta este totusi un acel Ceva de care trebuie sa tinem seama. Exista indiferent cum il numim si cum il abordam ca si crez.
Biblia a inceput sa piarda teren cand “media” a inceput sa functioneze din ce in ce mai bine, manipularea maselor devenea mai facila si mult mai multilateral orientabila. Fetele bisericesti au cazut ca putere politica in timp datorita schimbarii acestui mod de a manipula masele.
Totul se reduce la a manipula masele.
Coranul insa.. se vede clar discrepanta diferenta in ceea ce priveste musulmanii, care contrar unei istorii prolifice, astazi sunt retarzii civilizatiei, astfel incat cartea ce de capatai se afla la un inalt rang de idolatrizare inca. Nu se va schimba curand asta, deoarece la randul lor sunt lasati – ei cei multi- in aceasta mizerie in mod voit, sunt mai usor de controlat, mai usor de folosit, mai usor de rasculat impotriva valorilor de la Apus.. dusmanii eterni.
Cel putin “hazlie” (ironic evident) mi se pare sarbatoarea Ramadanului, unde cat e ziulica de mare iar soarele azvarlit pe cer nu ai voie s amananci si s bei. Noaptea in schimb.. Allah doarme.. ai voie sa bei, sa te faci ranga, sa rupi vaca pe protap, sa spargi stremeleagul in fomeile ce se opun, sa scapi sabia in vecin.. etc.
si la final unde ajungem..? la numitorul comun.. MANIPULAREA.
Gigi Becali arestat.. au asteptat baietii 2 aprilie ca nu cumva sa se creada o pacaleala sau ceva, si iaca ia, s-au pus azi dimineata pe treaba, cu mascatii in curtea din Pipera.
Acum nu zic nu, curat nu e nimeni cu bani in tara asta, Becali cu atat mai mult, dar marlania pusa la cale este vadita si mai mult ca sigur din nou, ca si in cazul lui Popoviciu, comandata.
Justitia nu este de sine statatoare in tara asta de rahat, asta ni s-a dovedit de cand lumea si pamantul, se ancheteaza CAND trebuie, PE CINE trebuie, CAT trebuie.
Adica bai neamule esti prost!?!? Se trezeste politia in a se AUTOSESIZA dupa DOUA luni ca Becali i-a sechestrat pe cei ce i-au furat masina in ianuarie!? Asa.. pac.. de’odata, si-au adus ei aminte, tam-nesam, ca bai nene stai asa.. ca Becali a facut si a dres si iacata acum se facem dreptate.
Instigare la o lipsire de libertate.. genial, de rasul curcilor, cand Becali a facut alte treburi mult mai condamnabile decat asta la viata lui, dar.. nu, alea nu se pot aduce in fata pentru ca sunt prea complicate si sunt legati mai multi la cap.. deci.. bagam ceva mai subtire si gata.. ne-am scos.
Un personaj atat de controversat si de mediatizat, iubit de multi privitori la TV, un mahar care a fost prea smecher pentru a putea fi bagat la gratii, nu poate fi supus unei astfel de actiuni abuzive decat in scop clar al prejudicierii imaginii.
Este un circ total, tot ce vedem la TV ne este servit pentru reclama, notorietate si manevre politice, tre sa fii cel putin idiot ca sa nu iti dai seama de toate astea, cine pupa in cur pe cine si care sunt marionetele cui.
Realitatea TV repeta aceleasi stiri cu Becali de azi dimineata continuu, este stire nationala, televiziunile jubileaza ca au cu ce umple timpul iar oagarul de cartier, muncitorul de pe santier, animalul care isi bate nevasta sunt cu sufletul la gura, scuipa seminte, injura si beau drojdie nationala la 3 Litri (d’aia cu 30% gratis pe eticheta) in fata televizoarelor ca vai.. Becali doarme in arest la noapte?
Mda, este de toata scarba toata cacialmaua asta ivita in ultima vreme vis a vis de marile denuntari la DNA, lucrurile se cam clatina, daca ei intre ei au inceput sa se racaie , criza asta economico-politica i-a cam incins pe baieti.
De cateva luni, numite publicatii zilnice au inceput a scoate saptamanal cate o carte de vanzare impreuna cu ziarul. Un lucru aplaudat la scena deschisa de catre cei care din fire le statea sa devoreze literatura, fie ea clasica ori contemporana.
Pretul practicat la vanzarea acestor carti a bucurat iubitorii de beletristica si a garantat succesul imediat al fiecarei aparitii, lucrari literare care in mod normal le gaseai in librarii la preturi si de cinci ori mai mari.
Treptat, din ce in ce mai multe cotidiene au inceput sa adauge saptamanal cate o carte uneia dintre editiile zilnice, ultimul exemplu in acest caz fiind relansarea colectiei BPT, care a trezit nostalgii in randul multora dintre cititorii de cursa lunga, amintiri legate mai ales de anumite titluri care in perioada comunista se gaseau foarte foarte greu .
Apar la teveu reclame si spoturi de promovare ale acestor aparitii, reclame care indeamna poporul sa citeasca si imbraca intr-un mod atragator “activitatea” asta pe care in general amatorii de emisiuni gen acces direct, nora pentru ma-ta, gutza si prietenii etc., o atribuiau “intelectualilor”..
In ultima luna am reusit sa adun kilometri cu metroul cat nu am adunat in ultimii 3 ani la un loc, iar treaba asta m-a adus in contact direct cu oameni de toate felurile, de toate gradele de (in)cultura.
Lucrul care m-a impresionat intr-un mod deosebit: multa lume citeste in metrou. Mai multa decat acum 3, 4, 5… ani, cand abia daca zareai o carte intr-un vagon. Si ghici ce.. oamenii citesc editiile despre care vorbeam mai sus, literatura promovata la toate chioscurile de ziare si la tv.
Aham.. deci SE POATE NU!? Media poate promova ORICE, de la faptul ca poti manca un cacat si a doua zi vei fi superman, pana.. iata, la a citi o carte. Prohibitiva indeletnicire pentru neuronii multora dintre cei multi.
Natura definitorie a existentei mass-media este manipularea maselor, dar din pacate pana acum in romanica asta de 2 lei, s-a ales intru a se promova prostia, ipocrizia; mediocritatea si incultura ridicare la rang de ..valori.
Din fericire iata o zvacnire a rationalului in cotidian, un cotidian in care imi pierdusem orice speranta ca ar putea aparea vreo sclipire de undeva, vreo initiativa de gen.
Din educatie deriva bunul simt si imi e frica de faptul ca incep sa visez frumos.. la un roman civilizat. Spun frica deoarece poate fi doar un foc de paie, doar un trend.. si dracu sa ma ia daca as fi putut crede vreodata ca a citi o carte poate fi ceva trendy.